Ce este libertatea ta ?

Care este deosebirea esenţială dintre om şi animal ? Nu este nicidecum raţiunea, şi nici trupul. Deosebirea principală este libertatea. Libertatea de a alege. Ea nu vine din exterior, ea se naşte în interiorul omului. Omul este sinonimul libertăţii. Cu cît sunt mai liber cu atît mai mult mă definesc ca om, fără libertate omul nu poate exista . Fără libertate, devine un animal supus instinctelor.

Libertatea nu este suprimată atunci cînd este înlănţuit trupul, ci atunci cînd este înlănţuită conştiinţa. Drept dovadă poate servi istoria unui urs din grădina zoologică ce trăia într-o celulă relativ mică. Plimbîndu-se, făcea mereu aceiaşi doi paşi înainte şi doi înapoi. Cînd a fost transferat într-o celulă mai mare, ursul continua să facă aceiaşi doi paşi înainte şi doi paşi înapoi. Celula se afla în „conştiinţa” lui. La fel şi omul, devine zombat atunci cînd celula se află în „conştiinţa” lui. Atunci el ajunge a fi marionetă. El este subordonat voinţei străine sau libertăţii străine. Cu cît are mai multă libertate interioară, cu atît el mai mult se defineşte ca „om” şi nu ca „animal”. Şi nici un instinct, nici chiar cel al autoconservării, nu poate suprima libertatea lui.

Omul ce posedă libertatea absolută, nu cunoaşte compromise şi deviaţii. El constituie un sistem închis, absolut independent şi dacă nu-i reuşeşte, el moare. Dar moare liber, în urma alegerii făcute desinestătător, dar nu sub influenţa fricii sau a pasiunii. Chiar şi frica de moarte nu poate suprima un om liber, deoarece el este independent faţă de ea. El este stăpînul fricii, nu robul ei.

Ca repere a activităţii umane, care ulterior determină libertatea lui, servesc două izvoare – patimile omului şi poruncile lui Dumnezeu. Creştinul se conduce după poruncile lui Dumnezeu, ateistul după instinctele (patimile) corpului său. Rezultă că orice om este un rob. Într-un caz el este robul instinctelor, sursa cărora sunt de origine pămîntească, în alt caz este robul lui Dumnezeu, sursa fiind dincolo de hotarele lumeşti. Monahul se dăruişte lui Dumnezeu, narcomanul-ateist se dăruişte drogurilor. Diferiţi stăpîni dictează diferite tipuri de conduită. Monahul este stăpîn pe viaţa sa, şi îşi face planuri de lungă durată. Narcomanul este egoist în raport cu viaţa sa – care are o comoară pe termen scurt.

Dacă ambele variante constituie forme de robie, de ce pe robii lui Dumnezeu îi numim liberi ?

În primul rînd, trebuie să menţionăm că: pentru a face o alegere (condiţia esenţială a libertăţii) este nevoie de minimum două variante. Omul ce crede în Dumnezeu poate alege, deoarece el are două variante. Ateistul nu poate alege, el întotdeauna urmează patimile trupului. Să urmeze altceva, el nici chiar teoretic nu poate, pentru că aceasta pur şi simplu nu există în conştiinţa lui. El are o singură cale.

Posibilitatea de a alege şi a realiza opţiunea constituie libertatea. Sunt liber pentru că pot alege unde să merg, în stînga sau în dreapta, în sus sau în jos. Eu aleg pentru că am din ce alege. Din două direcţii posibile, către Dumnezeu sau către mine, eu aleg şi urmez ceea ce am ales. Dacă nu cred în Dumnezeu, din două direcţii îmi rămîne doar una. Dar dacă am o singură opţiune, nu am din ce alege. Fără alegere nu există libertate. Libertatea există în momentul alegerii. Omul devine liber, atunci cînd alege. Cel ce crede în Dumnezeu, avînd libertate, în orice clipă poate alege patimile trupului săvîrşind astfel, un păcat. De fiecare dată cînd îl va urma pe Dumnezeu va fi liber şi totodată robul lui , robul liber. Ateistul e un rob simplu, fără alternativă, deoarece nu are din ce alege. Omul întotdeauna e rob, aceasta e esenţa lui, să fie rob el nu poate. Sau e robul lui Dumnezeu sau e robul patimilor sale.

Etalonul omului liber este tipul voievodul-călugăr, care e gata să moară în orice clipă pentru idealurile sale. Forma supremă de libertate, se manifestă la oamenii care îşi dedică viaţa slujirii lui Dumnezeu. Această lume, nu mai semnifică pentru ei nimic. Toate aspiraţiile lor, sunt dincolo de hotarul acestei lumi. Ei trăiesc în aşteptarea morţii, ca trecere în viaţa eternă. Multe veacuri această elită s-a aflat în vîrful ierarhiei sociale. Ea a constituit clasa dominantă ce a pus în mişcare întreaga societate. Odată ce valoarea supremă a elitei a fost libertatea, atunci vectorul de evoluţie a întregului popor a constituit tendinţa de a fi liber.

Vrei să fii liber ? – fii! Nimeni nu îţi poate interzice aceasta. Dacă te înspăimîntă circumstanţele – învingele!. Dacă nu poţi, înseamnă că nu faci ceea ce vrei, dar ce îţi dictează spaima. Eşti sclav, nu eşti liber, pentru că pe un om liber, este imposibil de suprimat prin patimi.

Cînd persienii în bătălia de la Termopile‚ le-au propus spartanilor să se predea, ei au răspuns : „Vino şi ea !”. Atunci persienii au spus că îi vor lipsi de tot, inclusiv şi viaţă. Spartanii au răspuns: „Nimeni nu ne poate lipsi de dreptul de a muri pentru ţară”. Din punct de vedere practic acest răspuns nu are sens, însă el ne demonstrează adevărata libertate.

Dacă înainte aceşti oameni constituiau elita, actualul sistem nu are astfel de criterii de selecţie, iar exponenţii puterii sunt demagogii şi oligarhii.

Referindu-ne la zilele de astăzi, libertatea a devenit dreptul de a descărca orice soft, de a privi orice post TV, de a vota orice partid şi de a face ceea, pentru ce nu vom fi pedepsiţi. Şi turma s-a resemnat cu această iluzie ?

Secvenţe din „Проект Россия”…