Ahmadinejad: Iranul nu are nevoie nici de SUA, nici de Europa

Pentru dezvoltarea sa economică, Iran nu are nevoie de SUA şi Europa. Aceste declaraţii a făcut preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad la încheierea reuniunii forumului Organizaţiei pentru Cooperare Economică din Stambul.

“Embargo în adresa Iranului are o istorie de 30 de ani. Iar cei care au iniţiat această măsură, sunt nişte oameni înapoiaţi, care nu cunosc realităţile lumii contemporane”, a declarat Ahmadinedjad.

Potrivit lui, ritmurile creşterii economice au crescut în pofida embargorului impus de Occident. “Nu atragem nici o atenţie acestui fapt, embargo nu ne influenţează în niciun fel”, a declarat liderul iranian agenţiei de ştiri ITAR-TASS.

2 comentarii la „Ahmadinejad: Iranul nu are nevoie nici de SUA, nici de Europa

  • 14 ianuarie 2011 la 5:47
    Legătură permanentă

    Stambul ? Parcă am pătruns în Tunelul Timpului și m-am întors la Mărgelatu de la mijlocul secolului XIX. Azi i se spune Istanbul de la anticul Constantinopol – Orașul lui Constantin. În ceea ce-l privește pe Ahmadinejad…este infinit mai realist decât liderii occidentali. Păcăt însă că puterea economică și militară se află în mâinile unor criminali internaționali care atacă după voie orice stat independent și suveran atunci când acesta nu se conformează vrerii lor ! Să nu se înțeleagă că îi trec cu vederea lui MA măsurile sale dictatoriale.

Comentariile sunt închise.