Amnesty International lansează o campanie pentru acces nerestricţionat la avort
Amnesty International, organizaţie înfiinţată pentru a-i apăra pe cei arestaţi pe motive politice şi a lupta împotriva abuzurilor din domeniul drepturilor omului, a lansat săptămâna trecută o nouă campanie, dedicată promovării accesului nerestricţionat la avort.
Campania se desfăşoară din 6 martie la nivel global sub titlul „Corpul meu, drepturile mele” şi sub pretextul (susţinut şi de grupurile de lobby homosexual şi pro-avort) că guvernele lumii trebuie să protejeze „drepturile sexuale şi reproductive”.
„Este incredibil că în secolul XXI unele ţări acceptă căsătoria copiilor şi violul marital, în timp ce altele interzic avortul, sexul în afara căsătoriei şi relaţiile între persoane de acelaşi sex – pe care le pedepsesc chiar cu moartea”, a declarat Salil Shetty, secretarul general al grupului, într-un comunicat de presă.
Shetty a lansat campania întâlnindu-se cu femeile din comunităţile rurale ale Nepalului, unde campania, care va dura doi ani, îşi propune „să ajute generaţiile viitoare să-şi realizeze şi să-şi ceară drepturile sexuale şi reproductive”. Printre acestea se numără accesul liber la avort şi contracepţie, promovarea homosexualităţii şi „posibilitatea de a alege dacă şi când să aibă copii” şi de „a decide cu privire la tipul de familie dorit”.
În timp ce Amnesty International continuă să pretindă că ţările cu legi anti-avort sunt „profund opresive” şi ignoră siguranţa femeilor, statisticile arată că aceleaşi ţări au o rată mult mai mică de mortalitate maternă decât cele cu legi permisive în ceea ce priveşte avortul.
Grupul dă Irlanda drept exemplu de astfel de regim „opresiv”, care desconsideră femeia, subliniind cazul Savitei Halappanavar, despre care spune că ar fi murit fiindcă i s-a refuzat avortul.
Irlanda a legalizat avortul anul trecut. Totuşi, o anchetă a guvernului referitoare la moartea femeii respective a dat vina clar pe „eşecul îngrijirilor medicale de bază”, mai precis pe eşecul în tratarea unei infecţii bacteriene cu un microb rezistent la antibiotice care cerea tratament specializat.
Deşi avortul era ilegal în Irlanda până anul trecut, un studiu făcut de experţi americani arată că ţara avea un grad mai bun de sănătate maternală decât Marea Britanie. De fapt, în Marea Britanie era vorba despre avorturi la cerere care se soldau cu moartea mamei şi care în Marea Britanie erau de două ori mai multe decât în Irlanda.
Amnesty International are în vizor şi El Salvador, unde consideră că recriminalizarea avortului este „violenţă împotriva femeilor şi fetelor”. Cu toate acestea, şi în El Salvador mortalitatea maternă a scăzut cu 50% din 1998 încoace, de când avortul a fost reintrodus în codul penal.
O ţară pe care campania nu o vizează este Chile, care are cea mai scăzută mortalitate maternă din America Latină şi unde avortul este complet interzis. Dr. Elard Koch, cunoscut epidemiolog din Chile, atributie acest succes promovării de „măsuri de siguranţă în timpul sarcinii”, cum ar fi „detecţia prenatală” şi accesul moaşelor acreditate la spital.
Pe de altă parte, Africa de Sud, care, din 1996, are una din cele mai permisive legi ale avortului de pe continentul său, a înregistrat o creştere cu 20% a morţilor materne între 2005 şi 2007. Federaţia Internatională Planned Parenthood, organizaţie globală pro-avort, a recunoscut că parte din această creştere e „datorată complicaţiilor survenite în urma avorturilor“, cu toate că această practică e legală în ţara respectivă.
Amnesty International condamnă „folosirea nelegitimă de către guverne a legii penale pentru a controla sexualitatea şi reproducerea şi discriminările prin lege şi practică ce conduc la violări ale drepturilor sexuale şi reproductive”.
În februarie, după ce în presă a ajuns un document neoficial al Amnesty International care cerea legalizarea prostituţiei, un parlamentar canadian a acuzat organizaţia că sprijină „drepturile proxeneţilor mai mult decât pe cele ale victimelor”.
În document, Amnesty International afirma că bărbaţii care plătesc pentru a avea acces la corpul unei femei ar trebui să nu fie controlaţi de guvern, pentru că îşi „exercită autonomia personală”.
Joy Smith, membră în Parlamentul Canadian, a condamnat politica organizaţiei Amnesty International, spunând: „Trebuie să recunoaştem prostituţia drept ceea ce este. Este intrinsec nocivă pentru femei şi fete şi de aceea trebuie eliminată. Legalizarea este o abordare greşită. Amnesty International şi-a construit reputaţia apărând victimele abuzurilor din toată lumea. De ce le abandonează acum? Amnesty International şi-a pierdut autoritatea morală şi îşi pierde calea”.
sursa: Ştiri pentru Viaţă