Bărbații moderni devin „mâncători de lotus”

Călătoresc frecvent în America și ocazional, în Canada și prin Europa. Bărbații pe care îi întâlnesc sunt găunoși. Din punct de vedere mental, aceștia sunt niște fantome. Din punct de vedere anatomic,  rămân bărbați, dar chiar și această distincție ar putea fi, de asemenea, din ce în ce mai nesemnificativă. În general, există o lipsă de masculinitate văzută ca un ideal. Bărbații de-a lungul istoriei, și probabil, în preistorie, au avut o anumită concepție cu privire la masculinitate: basta! acum masculinitatea este interzisă. Aceasta a devenit o poantă, un motiv de dispreț. Există un sentiment pe care l-am simțit cu toții, dar majoritatea nu îndrăznesc să-l pună în discuţie, decât atunci când vorbesc în șoaptă, în colțul unui bar jerpelit sau într-o cabană de vânătoare pustie. Bătrânii vorbesc despre timpurile când „bărbații erau bărbați, iar femeile erau femei”, dar vorbele lor sunt considerate drept aiureli provocate de senilitate.

În această epocă, când politica identitară este rege (sau regină, mai degrabă), bărbaților li se refuză dreptul la identitate. În filmul „Fight Club” („Sala de lupte”, 1999) nu se vorbește atât despre de ringuri de box subterane sau teroriști anarhiști, cât despre bărbați care își recuperează în secret identitățile care le-au fost refuzate.

Un personaj dintr-o carte pe care am citit-o când eram mai tânăr spunea: „Omul nu trăiește numai cu pâine” și cu siguranță așa e. Sufletul său, spiritul său, sau mintea sa, trebuie să fie, de asemenea, hrănite. Foametea este palpabilă și oamenii înfometați  devin oameni furioși. Așa cum spune colonelul Frank Slade în filmul „Parfum de femeie” (în engleză „Scent of a Woman”, 1992): „Nimic nu se compară cu privirea unui spirit amputat”. În locul în care a fost odată masculinitatea, nu a rămas decât un ciot sângeros.

Ori de câte ori o civilizație umană colonizează un teritoriu, aceasta urmărește să îmblânzească natura care o înconjoară. Pădurile sunt tăiate, efectivele de animale sunt înmulțite, solul este arat pentru culturi și pietrele sunt luate din domeniile brăzdate pentru a deveni cabane și orașe. Lupii și leii, care încercuiau hotarele omului primitiv urmărind focurile, sunt bătuți și alungați înapoi în părțile întunecate ale pădurii. Numai cel mai îndrăzneț vânător îi mai poate găsi. Animalele sălbatice vor fi monștrii nevăzuți folosiți pentru a speria copii capricioși care nu ascultă de părinți.

Oamenii înaintează în pădure, până când, într-o bună zi, lama toporului va lovi ultimul copac neatins din inima pădurii. Animalele, care reprezintă o perioadă mai întunecată, au dispărut ajungând în legendele care vorbesc despre timpurile când eroii și zeii pășeau pe acest pământ. Oamenii stau mulțumiți pe la fermele lor și în orașele lor, dar este regretabil ceea ce au pierdut.

Ca monștrii din pădurile adânci, oamenii asediați ai civilizației occidentale s-au retras în câteva enclave, dar chiar și ei se împuținează. Nu trece nicio zi, fără ca o feministă să nu se bucure că bărbații au fost făcuți să li se scadă moralul. „Nici nu te vreau, nici nu am nevoie de tine!” răsună strigătul.

Dar un trib fără de bărbații săi este la fel de mort ca un trib fără de femeile sale, iar societatea devine inconfortabilă atunci când simte această criză.

Căutăm în trecutul recent, la tații și tații taților noștri, să găsim ideile de care avem nevoie. Căutăm în trecutul îndepărtat și vechi. Căutăm în prezent și mai ales în viitor. Să nu spună nimeni că lupta noastră pentru bărbăție este demodată, pentru că fără bărbați mai buni (și femei mai bune, zilele care vin vor fi mai triste și mai rușinoase decât sunt deja).

Feminismul este o forță reactivă apărută din nimic, care are nevoie de un „patriarhat” care să i se împotrivească. În ultimul meu articol am evitat să definesc strict bărbăția, dar există o trăsătură masculină care pare universală când vine vorba despre concepțiile cu privire la bărbăție: această trăsătură este Agerimea, marcată de asertivitate și agresivitate. În calitate de bărbați, instinctul nostru constă în a face ordine, și trebuie să avem un ideal masculin pozitiv din Occident înainte de a putea merge mai departe, altfel ne vom ciomăgi neputincioși, în timp ce feminismul și alte tipuri de cancer de acest gen ne vor trage mai departe în abis.

În Iliada, mama lui Ahile încearcă să-l convingă că în trecut el a fost femeie, pentru a preveni moartea lui în războiul Troian. Dar Ahile şi-a amintit cine era, când Odiseu i-a arătat sabia, înfăptuind ceea ce i-a fost prezis să facă pe câmpul din faţa cetăţii Troia. Bărbaţii care plutesc în jurul tărâmului Lotofagilor, trebuie să reţină cine sunt dacă vor să găsească calea spre o concepţie adevărată a masculinităţii.

traducere de Veronica DÂRZU

sursa: Return Of King