Crimeea – cîmpul de luptă dintre ruşi şi americani
Aşa numita agresiune din Crimeea este astăzi în vizorul opiniei internaţionale. Conflictul dintre est şi vest are loc de data aceasta nu în Coreea sau Afganistan, ci într-o ţară europeană care mai pînă ieri se bucura de o stabilitate. Americanii prin intermediul şi cu suportul marionetelor de la Bruxell şi-au atins obiectivul, expus încă de Bismarck, Hitler şi mai recent de Brzezinski, cu privire la divizarea şi distanţarea Ucrainei de Rusia. Situaţia din Ucraina nu ar fi avut consecinţele grave de azi dacă fiecare îşi vedea de treaba lui şi nu se implica în chestiunile interne ale unui stat străin. Ucraina nu ar fi fost pusă azi sub asediu dacă SUA şi blocul NATO nu s-ar fi apropiat atît de mult de frontiera rusă. Intenţionat şi cu conştiinţă de cauză SUA a alocat 5 miliarde de dolari pentru ca Ucraina integră de cîndva să devină azi un stat fărămiţat teritorial şi politic, o Ucraina care nu va fi deacuma niciodată completă, un stat de la care se pot porni procese globale grave. Rusia nu ar fi intervenit dacă SUA nu ar fi avut la ziua de azi :
cel mai mare buget militar din lume (peste 400 miliarde de dolari).
700 de baze militare raspandite in intreaga lume.
personalul militar american prezent in 156 de state.
255.065 de personal militar desfasurat pe întregul glob.
6000 de baze militare pe întrg teritoriul ţării, unele sub diverse acoperiri.
2.2020.735 hectare – suprafata din strainatate ocupata de Pentagon .
Rusia nu ar fi intervenit în Crimeea dacă SUA nu ar instiga şi provoca focare de instabilitate la graniţa cu Rusia.
Nu susţin sub nici o formă imixtiunea militară rusă de pe teritoriul Ucrainei şi sunt adeptul principiului ,, pacta sunt servanta”, dar mă pun pentru o clipa în postura autorităţilor americane care dacă s-ar fi confruntat cu o asemenea situaţie sunt sigur 100% că nu ar fi admis sub nici o formă apropierea contingentului militar străin atît de aproape de hotarele statului american.
Cînd mă gîndesc că Rusia intervine în Crimeea (avînd cît de cît un pretext acceptabil, dar recunosc că nu legal) îmi aduc aminte de faptul cum SUA şi-a permis prin intermediul serviciilor secrete (CIA şi FBI), dar şi prin acţiune armată deschisă să se implice în treburile altor state precum Iran (1953), Guatemala (1954), Congo (1960), Rep. Domincană (1961), Vietnam (1967-1975 cea mai tragică şi costisitoare intervenţie militară), Chile (1973). Acestea sunt doar o parte din acţiunile ,,democratice” ale SUA fiindcă lista poate poate fi completată cu : Panama, Cambodgia, Nicaragua,Laos, Iraq, Afganistan, Libia, Somali, ne mai vorbind de Iugoslavia etc.
SUA în intervenţiile secrete cît şi cele deschise adesea lăsa în urmă un stat capturat, supus Washingtonului prin instalarea unor vasali la cîrma statului respectiv. Deasemenea în multe din invaziile sale , SUA nu doar că a înlăturat preşedinţi şi conduceri, ci şi-a premis să asasineze direct sau prin intermediul agenţilor secreţi, şefii de stat (Patrice Lumumba, Rafael Trujillio, Ngo Dinh Diem, Salvador Allende, Maurice Bishop etc.)
Acţiunile Rusiei nu fac decît să reactualizeze ideea Războiului Rece unde iarăşi avem doi protagonişti principali: Statele Unite ale Americii şi Rusia. Acest război non-militar (dintre cele două puteri) practic s-a început odată cu începutul erei Putin. Ca şi în perioada postbelică cînd SUA invada Vietnamul iar URSS, Afganistanul, tot aşa după 2000 cele două puteri au aplicat forţa militară contra altora, SUA (Afganistan, Iraq, Libya), Rusia (Cecenia- de două ori, Georgia şi la moment în Ucraina).
Al treilea dezgheţ (1990-2001) dintre Vest şi Est a fost doar un moment de slăbicunie din cadrul unei tabere beligerante. La moment asistăm iarăşi la o încordare extremă a relaţiilor externe care poate atinge un punct culminant (exemplul crizelor din 1961-62 şi 1983), dar care nu va fi soluionată cu instalarea ,,telefonului roşu (legătura directă dintre Moscova şi Washington creată în 1963) ci cu folosirea butonului roşu – declanşarea unui război .