Democraţia Liberală. Partidele Politice (I)

O parte indispensabilă a cultului democraţiei, o formează partidele politice. Legislaţia la acest capitol ne dă următoarea noţiune: „Partidele politice sînt asociaţii benevole, cu statut de persoană juridică, ale cetăţenilor unui stat, cu drept de vot, care, prin activităţi comune şi în baza principiului liberei participări, contribuie la conceperea, exprimarea şi realizarea voinţei lor politice ”. În continuare urmează să vedem în realitate care sunt principiile de funcţionare, efectele asupra societăţii şi care este rostul lor.

Întîi de toate un partid politic nu poate exista fără finanţare. Pentru o campanie cu important impact electoral este nevoie de milioane de euro-dolari (concerte, parade, discoteci, mii de afişe şi calendare, apariţii la TV, cadouri sociale sub formă de salam şi orez). Evident că aceşti bani nu cad din pod, ci vin de la nişte „filantropi”, care nu-şi divulgă identitatea, din acest motiv ar fi mai corect să-i considerăm investitori, deci implicarea politică pentru ei este o afacere. Banii astfel învestiţi, sînt recuperaţi şi ca în orice business – cu dobîndă (legea capitalismului). Aici nu mai apar dubii cum partidele şi reprezentanţii lor ajung să fie în serviciul sacilor cu bani, indiferent că ne referim la lideri sau la purtători de drapele. Această dependenţă nu se reduce doar perioada scrutinelor, ci ia în perioada inter-electorală altă formă: măsluirea legislaţiei în favoarea sponsorilor politici, anume sub această formă ultimii îşi obţin dividendele.

La înfăptuirea unei acţiuni (fie elaborarea legilor, ordonanţelor sau organizarea unor manifestaţii) se ţine cont, de profitul pe care cele din urmă îl vor aduce, în primul rînd partidului, apoi ţării sau poporului pe care îl conduc. Acest egoism politic este fatal.

Cheia succesului pentru oricare partid este numărul sporit de membri. Membrii la rîndul său aduc alţi membri. Iar cei din urmă la rîndul lor aduc votanţi, simpatizanţi. Sunt pescuiţi membri cît mai influenţi (Primari, Consilieri, Şefi de Direcţie, Afacerişti etc.). Vînătoarea de membri nu se opreşte niciodată. Termenul de popor este înlocuit cu termenul de electorat, a cărui rost se rezumă la aplicarea ştampilei pe buletinul de vot. Astfel ajungem să fim priviţi ca un mijloc, prin care partidele acced în parlament.

În epoca în care războiul se duce la nivel informaţional şi ideologic, mariajul între partidele politice şi mass-media nu are cum să fie ascuns. Dacă, despre un partid nu se spune la TV şi nu se scrie în ziar, automat el devine cadavru politic, îşi pierde popularitatea şi nu se mai roteşte în jurul evenimentelor. În acest mod el este obligat să fie mediatizat (lucru care, evident nu se face gratis). Dependenţa de mass-media, evidenţiază încă odată incapacitatea partidelor de a acţiona adecvat şi echidistant.

Odată ce întri în partid, uiţi de demnitate şi verticalitate, schimbarea la fiecare 4 ani a viziunii politice este inevitabilă, călătoriile prin partide nu sunt privite ca trădare, ci ca „ valorificarea oportunităţilor ”. Aici mă rezum la spusele lui Mihai Eminescu :“Nu se ştie de partidele de caracter, nu avem decît partide personale. Oameni fără caracter, fără convingere. Se aliază azi cu unii, mîine cu alţii, duşmanii de ieri devin azi prieteni în acelaşi partid. Nu te poţi bizui pe nimeni, căci nu ştii ce purtare va avea cutare în anume împrejurimi”.

Perioada şi modul de activitate al partidelor politice se află de asemenea sub semnul întrebării.

Cineva a văzut un partid politic care face acte de caritate şi organizează manifestaţii în perioada post-electorală după ce praful electoral e aşezat şi nu mai e gălăgie ? Cum acesta poate exprima şi realiza voinţa alegătorilor să,i cînd activează numai în perioada întrecerilor electorale ?

Pentru a guverna o ţară, se elaborează strategii de scurtă durată (pe un an sau doi care au un efect minim, aproape nul ), şi strategii de lungă durată care vor avea efecte semnificative, dar peste 20, 30 sau 50 de ani. E clar ca bună ziua, că un partid ce va planifica roade peste cîteva decenii, va pierde popularitatea şi va pleca la urna cu gunoi după 4 ani. Aici apare întrebarea: Cum poate un stat să evolueze, cînd partidele programează doar efecte de scurtă durată ? Fie asta politica paşilor mărunţi sau politica paşilor pe loc ?

În goana după voturi, nimeni nu se abţine de la promisiuni uriaşe şi irealizabile. Candidaţii împart promisiuni în stînga şi-n dreapta, începînd cu lichidarea corupţiei şi terminînd cu mărirea salariilor, cu 200-300%. De fiecare dată promisiunile sunt generoase şi garantate şi de fiecare dată nu sunt realizate. Atunci spuneţi-mi, Cum putem fi conduşi de cei ce ajung la guvernare prin minciună ?

Ajung la concluzia, că partidele politice numai polarizează societatea. Ne impart în “ ai noştri “ şi “ ai voştri “, însemînţează ură între popor, ne antrenează mereu într-o concurenţă inutilă. Partidele ajung să politizeze demnitarii şi instituţiile de stat. În fine, ele ne crează iluzia alegerii, însă diferă doar culorile, e$enţa rămîne aceiaşi…