Dinamica dromocraţiei şi hiper-realismul Politic. Viteza ca formă a Puterii.

Propunem atenţiei dumneavoastră referatul redactorului-şef al portalului Geopolitica.ru, expert-principal în cadrul Centrului pentru expertiză geopolitică – Leonid Savin, prezentat cu ocazia organizării seminarului „Modelul economic al celei de-a patra teorie politică” (facultatea de sociologie a Universităţii de Stat din Moscova, 7 septembrie 2010). Traducere din rusă de Cezar Salahor.

În lucrările sale, unde este analizată concepţia sistemului mondial, I. Wallerstein nu dă un răspuns actualelor provocări, nici asupra unor perspective de viitor. Potrivit lui „am intrat într-o criză de sistem, dar cu toate astea, însăşi direcţia sistemului nu este clară. Faza recesiunii şi stagnării se reflectă, din ce în ce mai mult, în tulburările sociale”. Tot atunci, el menţionează că „are loc un proces de acumulare infinită a capitalului, fapt ce conduce la o situaţie structurală haotică”.

Wallerstein subliniază că liberalismul va suferi neapărat un colaps, aşa cum „adevăratul sens al căderii comunismului – este colapsul final al liberalismului ca ideologia dominantă” [1].

În plus, atunci când analizăm perspectiva istorică a apariţiei sistemelor mondiale la Wallerstein, nu găsim nici o explicaţie clară: de ce anume în acest fel a avut loc diviziunea muncii, de ce în acest fel a avut loc formarea modului de producţie şi a relaţiilor producătorilor şi comercianţilor într-o anumită regiune, faţă de economia mondială. Deasemenea, nu este reflectat suficient reacţia derăspuns (feedback-ul) – despre felul în care poziţionarea statului influenţează organizarea sa.

În legătură cu aceasta, sociologul istoric Charles Tilly, observă că un stat „de categorie uşoară”, precum Ţările de Jos, aflându-se în vecinătatea puterilor „de categoria grea”, într-o anumită etapă istorică era destul de competitiv [2].

Semnificativ este faptul că începând cu sec. XVI, care în opinia unor autori (printre care se numără şi Wallerstein), marchează începutul procesului de globalizare, în Europa cele mai avantajate forţe devin acelea care pun accentul pe viteză. Reforma armatei franceze, pe care a înfăptuit-o Napoleon, este asociată cu trecerea la pasul de marş mai rapid. În mod similar, avantajele economice au fost asociate cu mobilitatea. După inventarea în anul 1595 în Olanda a noului tip de corabie cu pânze, vasele acestei ţări au devenit cele mai mobile şi rapide, iar Spania chiar a folosit aceste corăbii pentru transportarea pasagerilor [3]. Viteza informaţiei a devenit tot mai importantă şi a fost asociată cu manipularea politică şi economică (mai ales după apariţia burselor de valori).

La Wallerstein problema vitezei schimbărilor politice este asociată cu trei ideologii fundamentale. Prima este conservatorismul, care neagă ideile noi şi le considera dăunătoare din punct de vedere moral. A doua este liberalismul, care tinde spre minimalizarea perturbările sociale şi maximalizarea oportunităţilor de control. În aceste condiţii, în viziunea lui Wallerstein, liberalii afirmau că scutirile pentru profesionişti reprezintă un lucru bun, dar pentru oamenii simpli este periculos (divizare în „elită” şi „ohlos”). Cea de a treia ideologie este socialismul, susţinătorii căreia subliniau inevitabilitatea şi oportunitatea progresului. Dacă liberalii erau adepţii reformelor efectuate de sus în jos, socialiştii insistau asupra contrariului – de jos în sus.

Trebuie remarcat faptul că Wallerstein a înţeles liberalismul ca pe o „cale de mijloc”, potrivit căruia, reformele trebuiau să fie înfăptuite nici atât de rapid (ca la socialişti) şi nici lent (ca la conservatori), ci cu o viteză moderată [4].

Problema vitezei a fost puţin abordată în discursul politic şi social, deşi este evident că acest fenomen este de mare importanţă, atât în raport cu realpolitik, cât şi în raport cu procesele sociale, comunitare şi reformatoare mai largi. După cunoscuta aporie a lui Zenon despre Ahile şi broasca ţestoasă (care are la bază Iliada” lui Homer, unde este descrisă goana lui Ahile după Hector), această temă a fost conceptualizată insuficient dă către criticii contemporanităţii, care preferau să vorbească despre alienare şi despre cultura tehnică. (Guy Debord, Heidegger, Junger ş.a.)

Filosoful francez Paul Virilio a dedicat una din operele sale întrebării legate de corelaţia dintre viteză şi politică [5]. Potrivit lui Virilio, viaţa politică este determinată de mobilitatea maselor în spaţiu. El indică faptul că concentrarea economică urbană constituie mijlocul cel mai eficient de asigurare a apărării şi dotarea cu echipament pentru militari. Ca urmare, militarii şi inginerii au fost incluşi în societatea burgheză, drept clasă socială.

În acelaşi timp, odată cu dezvoltarea tehnologiei, creşte rolul vitezei. După cum ştim din conflicte, este important controlul asupra spaţiului şi sistemului de comunicaţii, mai ales a căilor maritime. Are loc stratificarea socială în cei care au acces la viteză şi cei care sunt limitaţi în aceasta. Dromocraţia (termen introdus de Virilio – din greaca veche „dromos” – rapid, derulare) devine o politică a statelor şi formulează legea: statica = moarte. În epoca modernă aceasta a determinat statele cu diverse ideologii să ocupe poziţia hiperrealismului.

Hiperrealiştii întrevăd între relaţiile interstatale un ciclu infinit de repetări. Pentru ei conflictele şi concurenţa dintre state nu pot fi transformate în relaţii de pace şi prietenie (cu excepţia unei alianţe temporare contra duşmanului comun), din aceste motive, cele mai bune instrumente constituie ameninţările şi utilizarea violenţei. Anume din acest motiv ei consideră că cea mai adecvată metodă de obţinere a păcii şi stabilităţii constituie acumularea puterii militare şi pregătirea pentru utilizarea ei. În afară de aceasta, hiperrealiştii resping obiecţiile oponenţilor săi în legătură cu cheltuielile exagerate pentru înarmare, respingând criticile legate de instituţiilor militare, a legilor şi acordurilor. Hiperrealiştii, în cadrul relaţiilor internaţionale, iau în calcul doar aşa factor ca: guvernarea (власть) şi puterea (сила); restul fiind considerate iluzii.

Cu toate acestea, războiul vine devine necesar, atunci când statele concurente realizează că o altă tabără a devenit fie prea puternică, fie mai slabă [6]. Prin urmare, agresiunea faţă de vecinii săi, dacă întrebarea atinge dispute teritoriale sau oricare alte contradicţii, hiperrealiţăţii o consideră nu doar admisibilă, dar şi necesară.

În lumina teoriilor politice cunoscute, se pare că fascismul (naţional-socialismul) a fost cel mai predispus la dezvoltarea vitezelor maxime (dezvoltarea în masă a transportului auto, doctrina „războiului fulger” în timpul regimului NSDA (National-Sozialistische Deutsche Arbeiterpartei), marxismul reacţiona la dinamica societăţii capitaliste, iar ea la rândul său, luând în calcul acumulările iniţiale, tindea spre a trece la un alt nivel de viteză.

Deloc întâmplător, Virilio remarca faptul că „războiul a trecut de la faza de acţiune la faza de concept” – atunci când inamicul trebuia să aprecieze situaţia în câteva minute pentru utilizarea armelor moderne, a condus la o politică de descurajare, blocare şi intimidare reciprocă. Iar în ultimul timp, în societatea liberal-capitalistă se formează o cultură a securităţii de consum, – nivelul ei este asociat cu drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar dorinţa artificială de protecţie permite guvernării să desfăşoare acţiuni de manipulare.

Dacă cea de a patra teorie politică va fi fundamentată pe atracţia faţă de viteză, ea va repeta greşelile predecesorilor săi. Şi la scară globală, viteza înaltă a creşterii consumului total, inevitabil va conduce la un colaps, despre care a vorbit Wallerstein. Dar prezenţa unui adversar, de asemenea, ne vorbeşte despre necesitatea menţinerii anumitor viteze – atât în spaţiul virtual, cât şi în spaţiul real.

Virilio vorbeşte despre un şir de riscuri, asociate cu noua viteză. În primul rând, interconectarea sistemelor informaţionale la scară globală va crea în lume o dromosferă. Ulterior, vremea profundă, descoperită cu câteva secole în urmă, va fi înlocuită cu realitate-efect. Timpul-materie cedează locul timpului luminii realităţii virtuale, vâscoase şi schimbării a esenţei duratei, cauzând distorsiuni de timp şi accelerarea tuturor realităţilor: de la fiinţe vii până la lucruri şi fenomene socio-culturale. Toate acestea, conduc spre pericolul căderii oamenilor în cociocibernetică, când controlul vieţii va fi cedată maşinilor. Despre aceasta vorbea încă Martin Heidegger, care a subliniat problema pericolului dependenţei de tehnică. În sfera politicului deja pot fi observate asemenea tendinţe, mai ales în sistemul electoral al ţărilor occidentale deja este implementată aşa-numita democraţie virtuală, în care cea mai mare însemnătate o are viteza anunţării rezultatelor. Virilio, în acest context îl parafrazează pe Marshall McLuhan: „mesajul – nu este un mijloc, ci doar viteza acestuia”.

În continuare, potrivit lui Virilio, odată cu pierderea intervalelor de timp, reacţii de răspuns permanente, înţelegem globalul drept intern/particular, iar interiorul drept exterior şi periferic unde are loc delocalizarea la nivel global, care are un impact semnificativ asupra identităţii sociale. Virilio vorbeşte despre apariţia metropoliticii care poartă un caracter global şi suprimă geopolitica reală a populaţiei, care anterior era în legătură armonioasă cu teritoriul. În acest caz, scăderea bruscă a tempourilor, care ar fi putut schimba situaţia mondială, este aproape imposibilă, astfel că bomba informaţională (ceea ce nimic mai poate fi schimbat) în opinia lui Virilio este deja implantată în conştiinţă [7].

În contextul celor trei sisteme mondiale descrise de Wallerstein – nucleul, semiperiferia, periferia în cadrul elaborării a celei de a Patra teorie politică, este necesară analiza atentă a vitezelor, care trec prin aceste sisteme, a influenţării reciproce şi a direcţiei vectoriale.

Şi, după cum arată experienţa din domeniul soluţionării conflictelor, când cauzele obiective arată spre impasul de a soluţiona problema, este necesară inventivitatea omului, cu ajutorul căreia va fi înmormântat liberalismul şi va fi elaborat un model nou şi adecvat ordinii mondiale.

Izvoare:

1. Teoria globalizării

http://konservatizm.org/konservatizm/geopolitika/101209052619.xhtml

2. Тilli Ch. «Принуждение, капитал и европейские государства 990-1992 гг. М.: Территория будущего, 2009 г. с .35.3. Шмитт К. Земля и море. // Дугин А.Г. Основы геополитики. М.: Арктогея, 1999 г.4. Wallerstein I. Анализ мировых систем и ситуация в современном мире. СПб.: Университетская книга, 2001.5. Virilio P. Vitesse et politique: essai de dromologie. Paris, Galilée, 1977.6. Chellaney B. Securing India’s Future in the New Millennium. New Delhi: Orient Longman, 1999. p. xviii.7. Virilio P. The Information Bomb. London: Verso, 2005.

Leonid Savin