Dupa fapta si rasplata: Doi iranieni spanzurati pentru talharie

Doi tineri de 23 şi 20 de ani, Alireza Mafiha şi Mohammad Ali Sarvari, au fost spânzuraţi duminică dimineaţa de macarale într-un parc din Teheran, în cadrul unei execuţii publice, pentru că au atacat cu cuţitul un bărbat. Aceştia s-au lăudat cu fapta lor iar apoi a apărut filmarea cu atacul şi pe YouTube. Imaginile au fost preluate imediat de televiziunea publică, stârnind un val de indignare în rândul cetăţenilor. Circa 2-300 de persoane au ţinut să fie prezente în momentul în care cei doi au fost pedepsiţi în centrul capitalei republicii islamice.