Englezii vor să fie independenți de Marea Britanie
Liderul partidului “Democrații Englezi”, Robin Tilbrook s-a adresat guvernului britanic cu o petiție în care cere examinarea în parlamentul Marii Britaniei necesitatea creării în Anglia a propriului guvern.
În petiție se mai spune, printre altele: “Noi, subsemnații, cerem stabilirea desfășurării unui referendum în legătură cu suveranitatea poporului englez, care va trebui să fie efectuat în același timp cu referendumul de independență a Scoției. La referendum urmează a fi propusă problema dreptului poporului englez la propriul Parlament, Prim-ministru și Guvern, care ar avea aceleași atribuții ca și Scoția”.
Conform unui sondaj efectuat de Centrul de Studii IPPR, în jur de 79 la sută din locuitorii Angliei consideră că deputații Camerei Inferioare a Parlamentului, care reprezintă regiunile scoțiene, nu trebuie să aibă dreptul la vor în problemele englezilor. Din aceștia, 53 la sută sunt intransigenți în opinia exprimată.
Directorul Centrului IPPR, Nick Pears, consideră că în cazul în care majoritatea scoțienilor vor pleda pentru rămânerea în componența Marii Britanii, nemulțumirea englezilor față de actualul sistem va continua să crească. În același timp, Nick Pears atrage atenția și la problemele care ar putea să apară în cazul în care scoțienilor li se va interzice exprimarea votului în unele probleme. În foarte multe cazuri este dificil de a determina dacă un proiect de lege este unul “pur englezesc” sau nu.