Franţa: ministrul de interne declară război împotriva creştinilor

Manuel Valls, ministrul francez de Interne – responsabil şi de culte – a declarat pentru cotidianul Le Monde din 23 ianuarie că „fundamentaliști din aripa ultra-dreaptă a Bisericii Romano-Catolice, uniți cu partidele de dreapta”, în ceea ce ține de discursul cu privire la avort, reprezintă una dintre amenințările primare la adresa Republicii.

Potrivit ministruluiÎn discursul său, catolicii sunt la același nivel cu fundamentaliștii islamici, care se deosebesc prin limbajul lor specific suburbiei. În opinia lui, a se opune avortului și banalizării acestuia este suficient pentru a primi o calificare infamă și a fi pus la un loc cu cei care doresc să impună legea islamică sharia în Franța.

Socialiștii au lansat un proces de blamare a tuturor ideilor care se opun proiectelor lor în domeniul social. Ceea ce a avut ieri un caracter moderat, mâine va avea, în mod automat, un caracter „extremist”.

Publicaţia electronică “l’Observatoire de la christianophobie” a lansat o petiţie, prin care cere preşedintelui să dezaprobe declaraţiile lui Manuel Valls. Petiţia a fost semnată deja de 2500 de persoane.

sursa: novopress.info