Ianucovici s-a adresat în scris lui Putin, cerând intervenţia militară în Ucraina
Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a primit adresarea scrisă a lui Victor Ianucovici, prin care acesta cere utilizarea forţelor armatei ale Federaţiei Ruse „pentru apărarea populaţiei Ucrainei”, a declarat în cadrul şedinţei Consiliului de Securitate a ONU, reprezentantul permanent al Rusiei, Vitalii Ciurkin.
„Astăzi, am fost însărcinat să comunic următoarele. Preşedintele Rusiei a primit o adresare din partea preşedintelui Ucrainei, Victor Ianucovici. Citez:
„Declaraţia preşedintelui Ucrainei. În calitate de preşedinte ales al Ucrainei, declar: evenimentele de pe Maida, preluarea ilegală a puterii la Kiev au adus ţara în starea de război civil. În ţară domină anarhia şi haosul. Viaţa şi securitatea oamenilor, îndeosebi în partea de sud-est şi Crimeea sunt ameninţate. Sub influenţa ţărilor occidentale este promovată teroarea şi violenţa. Oamenii sunt persecutaţi după criterii politice şi lingvistice”, a declarat Ciurkin.
„În legătură cu aceasta, mă adresez preşedintelui Vladimir Vladimirovici Putin cu rugămintea de a folosi forţele armate ale Federaţiei Ruse pentru restabilirea legalităţii, păcii, ordinii de drept, stabilităţii şi apărarea populaţiei Ucrainei. Victor Ianucovici, 1 martie 2014”, a citat Ciurkin adresarea lui Ianucovici, care se consideră în continuare preşedinte legitim al Ucrainei.
Reprezentantul permanent al Federaţiei Ruse a demonstrat membrilor Consiliului de Securitate a ONU şi copia adresării lui Ianucovi lui Putin.
Anterior, în cadrul unei conferinţe de presă organizată în Rostov la 28 februarie, Victor Ianucovici declarase că nu intenţionează să ceară intervenţia militară a Rusiei în Ucraina.