Începând cu ziua de azi, limba română nu mai este limbă regională în localităţile româneşti din Ucraina

În Ucraina, limba română nu va mai avea statutul de limbă regională. În şedinţa de duminică, 23 februarie, parlamentarii ucraineni au votat pentru anularea legii cu privire la principiile politicii lingvistice din 3 iulie 2012, care acorda dreptul minorităţilor etnice, inclusiv românilor, de a folosi folosească limba natală în administraţia locală.

Pentru abrogarea acestei legi, au votat 232 de deputaţi din cei 334 prezenţi.

Anterior, datorită legislaţiei lui Ianucovici, românii din Ucraina au oferit limbii române statut de limbă regională în mai multe localităţi din regiunea Cernăuţi, nordul Basarabiei şi ţinutul Herţa.

Liderul partidului naţionalist „Svoboda”, Oleg Teagnibok a declarat că până la adoptarea unei noi legislaţii lingvistice, funcţionarea limbilor va fi reglementată de legea din anul 1989, care acorda statut privelegiat limbii ucrainene.

Limbii române i-a fost acordat statutul de limbă regională în raioanele Teceu (Тячевкс) şi Herţa, în satele Oprişeni, Boian, Crasna, Biserica Albă, Noua Suliţă, Tărăsăuţi, Iordăneşti, Mahala, Obor, Ciudei etc.

3 comentarii la „Începând cu ziua de azi, limba română nu mai este limbă regională în localităţile româneşti din Ucraina

  • 25 februarie 2014 la 7:14
    Legătură permanentă

    Localitatea/raionul în cauză se numește Tacău. Am ”facut armată” cu un român de acolo, Vasile Covaci îi zicea…

  • 10 martie 2014 la 16:26
    Legătură permanentă

    Ei, nici localitatile din Ardeal care sunt locuite majoritar de etnia maghiara, nu au ca limba regionala maghiara! Deci mi se pare foarte corect si in Ucraina sa fie la fel. Sau, atunci sa ne gandim ca si ungurii nostri au aceleasi drepturi ca cele pe care le vrem noi in Ucraina! Ucraina, ca si Romania, au ca limba oficiala doar una: ucrainiana respectiv romana!

Comentariile sunt închise.