Iranul – viitoarea victimă a luptei în numele “libertăţii şi democraţiei”?
Mass-media, tot mai des vehiculează pericolul care cică îl prezintă Iranul. Se face mare vîlvă cu programul său nuclear, băgîndu-se lumea în speriați precum că acest stat fundamentalist are ca scop producerea energiei atomice în scopuri războinice. De ceva timp, dar mai ales în timpul lui George W. Bush, Iranul “face” parte din așa-zisa Axă a Răului, alături de Coreea de Nord şi Cuba. Iar mai nou, ziarele occidentale, precum şi opinia publică a “vestului sălbatic”, făcea valuri de isterie democratică privitor la legislația din statul respectiv și la felul în care nu sunt respectate drepturile femeilor.
În opinia publică, atît internațională, cît și locală s-a format un curent de opinie care, fără a cunoaște cauzele, condamnă Iranul, considerîndu-l un dușman al “lumii libere”. Fiind manipulați prin mijloace moderne de zombare, foarte mulți dintre noi chiar cred în ceea ce ni se spune la televizor sau prin ziare. Pentru această categorie mare de oameni, Iranul este o amenințare la adresa “păcii” internaționale, la adresa “valorilor” democratice și amenință restul lumii prin “fundamentalismul” său. Și cu atît mai mult, toți așteaptă să se înceapă mai repede războiul dintre SUA și Iran.
Însă dintr-o altă perspectivă, se conturează clar situația reală: Iranul este victima unui atac informațional din parte lumii “civilizate”!
Geografic și geopolitic, Iranul este un stat, situat în Orientul Mijlociu, cu o suprafață de 1, 65 milioane de kmp și o populație de 74 milioane de oameni, ceea de înseamnă o densitate medie a populației de 42 loc/kmp. Este învecinat terestru cu Irak, Turcia, Armenia, Azerbaijan, Turkmenistan, Afganistan, Pakistan. Are vecini maritimi Bahreinul, Omanul, Emiratele Arabe Unite, Kuweitul, Qatarul și Arabia Saudită. Are ieșire directă la Marea Caspică, Golful Piersic şi Marea Arabiei. Este cunoscut în istorie ca fiind leagănul civilizației persane, al cărei descendent este considerat. Predomină relieful muntos: la Nord sunt prezenți munții Elbruz, iar la graniță cu Turcia – munții Zagros. Podișul Iranului ocupă o mare parte a țării, iar deșerturile – 1/3 din teritoriu. Chiar și așa, agricultura este dezvoltată, angajînd în muncă 40% din populație și constituind 20% din PIB.
Însă, punctul forte al Iranului (și, poate, cauza pentru care este inclus pe lista neagră a SUA) este reprezentat de prezența imensă a resurselor energetice pe teritoriul țării: petrol și gaze naturale. Iranul a livrat în 2009 10 mln. m3 de gaze naturale, fiind al doilea mare producător de gaze naturale, după Rusia. Conform unor estimări, în subsolurile Iranului se găsesc 15% din resursele mondiale de gaze naturale, sau 260 mlrd. de m3.Cît despre petrol, aici situația este și mai bună. În prezent, este al patrulea mare producător de petrol din lume, producînd zilnic peste 4,21 milioane de barili de petrol (1 baril = aproximativ 160 litri). În anul 2007, exportul de petrol a adus acestui stat venituri de peste 70 de miliarde de dolari. Se estimează că pe teritoriul său se află 11,4 % din resursele mondiale de petrol, în jurul a 137 miliarde de barili. Exportul de petrol, reprezintă circa 85-90% din export, aducînd 40-50% din buget, sau 20-30% din PIB. Aceste cifre, au permis Iranului să-și formeze un buget pentru petrol de circa 8 miliarde de dolari. Din producția totală de petrol, Iranul folosește pentru propriile necesități circa 31%, restul fiind exportat (cifre din anii 2003 – 2004). Majoritatea exporturilor sale pleacă spre Japonia, China, Coreea de Sud sau India.
Iranul deține o mare parte din resursele mondiale de petrol și gaze naturale. Iar aceste resurse, ca prin minune, încă nu aparțin americanilor. Și plus la asta, Iranul se vrea un stat independent de SUA, respingînd influența occidentalismului și punînd accent pe fundamentalismul islamic. În plus, Iranul și-a început propriul proiect nuclear, ceea ce neliniștește foarte mult Occidentul.
Desigur că aceste aspecte deranjează mai marii lumii acesteia. Arabia Saudită, care deține 25% din resursele de petrol deja este în alianță cu SUA. Irakul deja de 3 ani este sub ocupația celor ce luptă contra unui terorism practic inexistent prin metode mai mult decît inumane.
Aceste aspecte dovedesc că Iranul este următoarea țintă a expansiunii americane (sau mai bine zis – sioniste). Harta de alături vine să confirme acest lucru. Iranul este deja înconjurat de baze militare americane, care sunt practic în fiecare stat vecin: Turcia, Irak, Kuweit, Arabia Saudită, Bahrain, Qatar, EAU, Oman, Pakistan, Afganistan, Azerbaijan.
Situația este tensionată și de faptul că cele mai mai mari bazine de resurse petrolifere și de gaze naturale sunt situate în apropiere de Irak (aflat sub ocupație americană): regiunile Lorestan și Khouzestan (90% din resursele de petrol), regiunea South Pars – 63% din resursele de gaze naturale.
O altă cauză pentru care Iranul este posibila viitoare țintă, este faptul că Japonia (concurent economic pentru SUA) își asigură în mare parte necesitățile energetică din importul de petrol și gaze naturale anume din Iran.
La nivel declarativ, cauzele pentru care ar fi posibil un atac militar al SUA asupra Iranului sînt:
1. Programul nuclear al Iranului.
2. Nerespectarea „drepturilor omului” și a normelor „democratice” în Iran (deși sistemul valoric al occidentului este o “haină” care nu “îi stă” chiar oricărui stat, pentru a fi îmbrăcată.)
În realitate însă, considerentele sînt cu totul altele:
1. Deține mari resurse energetice. Iar acestea, potrivit concepției înguste de care se conduce guvernul sionist de la Washington, nu trebuie să aparțină decît SUA.
2. Este unul din puținele țări independente spiritual, cultural, social, economic, politic, financiar și, în fine, civilizațional de SUA și aliații săi. Ceea ce, este considerat o “neobrăznicie” de cei care își propun edificarea Guvernului Mondial, conducîndu-se de sloganul ascuns “cine nu e sluga noastră, trebui să devină!”.
3. Exporturile de petrol și gaze spre Japonia ajută la creșterea economică a celei din urmă.
4. Iranul este practic unicul stat din apropierea Israelului, care ar putea să se opună politicii criminale față de musulmani, pe care o înfăptuiește statul creat din senin în 1948.
Asta este situația. Iranul, în urma revoluției conservatoare din 1979, a întors spatele Occidentului – este condus după principiile islamice, iar personalitatea lui Mahmoud Ahmadinejad se bucură de respect în rîndurile populației.
Poveștile de genul “Axa Răului”, “nerespectarea drepturilor omului” sunt cusute cu ață albă, servind doar ca un pretext pentru un nou război pe care Occidentul așteaptă să îl înceapă pentru a reduce la tăcere încă un adversar.
Autor: Ștefan Bolocan