Jurnalist german acuzat de Israel pentru ca a comparat Fasia Gaza cu un “lagar de concentrare”

Ambasadorul Israelului în Germania, Yaakov Hadas-Handelsman, l-a criticat pe jurnalistul german Jakob Augstein că ar fi asimilat situaţia din Fâşia Gaza cu cea dintr-un lagăr de concentrare, deşi această comparaţie a mai fost făcută în trecut de diverşi politicieni şi chiar de către un oficial al Vaticanului. Diplomatul evreu a mai condamnat şi “antisemitismul de stânga”, care ar fi în creştere în Germania.

“Gaza este un loc plasat în afara timpului… 1,7 milioane de oameni trăiesc în 360 de kilometri pătraţi. Israelul îşi incubează oponenţii acolo”, a scris cunoscutul editorialist de stânga.

“Este ruşinos”, a declarat imediat amadadorul Hadas-Handelsman într-un interviu acordat cotidianului regional Rheinische Post.

În prestigioasa revistă Der Spiegel, Augstein a făcut un mic pas înapoi, recunoscând că a mers puţin prea departe comparând Fâşia Gaza cu un lagăr de concentrare, dar a continuat să atace Israelul, asemuindu-l cu fostul regim segregaţionist de apartheid din Africa de Sud. Acesta a mai precizat că nu a vizitat niciodată Israelul şi nici nu îşi doreşte acest lucru.

Pe de altă parte, diplomatul israelian a mai afirmat că în Europa sunt întâlnite trei surse ale antisemitismului: “comunităţile musulmane, extrema dreaptă şi extrema stângă”. Acesta consideră că în Germania autorităţile combat cu aplomb primele două surse, ignorând retorica anti-israeliană a stângii.

Centrul Simon Wiesenthal, o organizaţie sionistă internaţională cu sediul central în Los Angeles, a realizat la sfârşitul anului trecut un Top 10 al “antisemiţilor” şi al acelora care “urăsc Israelul”. Această listă include artişti, jurnalişti, clerici musulmani, lideri naţionalişti europeni şi chiar suporteri de fotbal. Jakob Augstein a fost plasat pe locul al IX-lea. Drept argumente au fost aduse mai multe citate din articolele sale despre influenţa lobby-ului evreiesc asupra Washingtonului. Ziaristul a mai scris într-un mod critic şi despre evreii extremişti ultra-religioşi şi despre pericolul reprezentat de programul militar nuclear al Israelului, singurul stat din Orientul Mijlociu care deţine arma atomică.