Logica şi dreptul la vot

Nişte consideraţii care decurg din pură logică, nu din careva simpatii sau antipatii politice, deci:

Să presupunem că el este un simplu student sau muncitor care nu a studiat şi nici nu-l interesează economia, politologia, sociologia etc., el habar nu are de geopolitică şi, cel mai important, nu are idee de gândire/dezvoltare strategică (să recunoaştem că 99,9% din noi sîntem absolut incompetenţi în majoritatea din acestea). Vine campania electorală – el trebuie să decidă cine va conduce ţara în următorii patru ani. Se pune întrebarea: în baza la ce criterii ar putea el să exprime o părere bună pentru viitorul statului?

El, nefiind specialist, nu are de unde să ştie ce nevoi reale are statul dat; cunoştinţele lui nu depăşesc nivelul de „e sărăcie în ţară”. El habar nu are ce măsuri trebuie întreprinse pentru a ridica economia, pentru a educa societatea, pentru a încuraja cultura ş.a.m.d. Şi totuşi el este pus să decidă cine va conduce ţara.

E ca şi cum ai pune nişte copii de clasa 5 să-şi aleagă singuri profesoara – normal că au să-şi aleagă una care nu dă teme de casă şi pune note bune, indiferent că la ea nu au să înveţe o boabă de materie. Dar (încă) nu s-au găsit nebuni care să le permită copiilor să facă o alegere atât de importantă.

Aşa e şi în cazul lui „el” – este pus să decidă acolo unde nu are nici o competenţă. Criteriile de departajare a concurenţilor electorali nu vor depăşi scara de: vorbeşte frumos, pare de treabă, este sigur pe sine, apare des la televizor, promite salarii şi Europă etc. Omul alege bomboana care e ambalată cel mai frumos – e un instinct natural.

În aceste condiţii unicul scop al clasei politice nu este să elaboreze un program real şi viabil, nu este să ofere rezolvări realizabile ale problemelor existente – „el” oricum nu se pricepe în astea – unicul scop este să-l convingă să le dea votul, atât.

Da, avem dreptul la vot. Avem dreptul să dăm votul nostru celui care se pricepe cel mai iscusit la spălat creierii maselor.