Moscova oferă 2 MILIARDE de dolari Kievului

În pofida crizei politice din Ucraina care nu pare să se mai sfârşească, Rusia a anunţat că în această săptămână va acorda Kievului cea de-a doua tranşă de bani în valoare de 2 miliarde de dolari din împrumutul de 15 miliarde stabilit în luna decembrie, informează BBC, citată de Adevărul.ro

Anunţul a fost făcut de ministrul rus de finanţe, Anton Siluanov, acesta precizand doar că Moscova urmează să cumpere euro-obligaţiuni ucrainene în valoare de 2 miliarde de dolari. Anul trecut, preşedintele Ianukovici şi Vladimir Putin au semnat un acord potrivit căruia Rusia va împrumuta Kievul cu 15 miliarde de dolari prin achiziţia de obligaţiuni şi va oferi de asemenea un preţ redus cu o treime pentru gazele ruseşti.

Până acum, autorităţile din Kiev au primit prima tranşă în valoare de 3 miliarde de dolari din cadrul unui împrumut ce are ca scop, potrivit lui Vadimir Putin, „revigorarea” economiei din Ucraina. Deşi noua sumă de bani transferată Ucrainei este văzută ca un „vot de încredere” oferit lui Ianukovici, Rusia a lăsat să se înţeleagă faptul ca va îngheţa transferurile de bani dacă un nou guvern nu va fi format la Kiev.

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici este aşteptat în aceste zile să numeasca un nou prim-ministru pentru a-l înlocui pe Mykola Azarov. La sfârşitul lunii ianuarie, în cadrul summitului EU-Russia, Vladimir Putin a anunţat că ţara sa îşi va onora obligaţia de a împrumuta Kievul chiar dacă echipa ministerială din Ucraina va fi schimbată.

Adaptat după Adevărul.ro