Nationaliştii slovaci cotaţi cu şanse reale de a intra în Parlament

Pentru prima dată în Slovacia de la proclamarea independenţei sale, în 1993, un partid naţionalist radical a depăşit într-un sondaj de opinie pragul de eligibilitate de 5% pentru a accede în Parlamentul naţional, cu doi ani înainte de alegerile legislative. Capitalul de imagine acumulat de Partidul Poporului – Slovacia Noastră se datorează în primul rând victoriei electorale din toamna anului trecut a liderului formaţiunii, Marian Kotleba, care a câştigat din primul tur alegerile regionale, devenind guvernator al regiunii Banska Bystrica din centrul ţării.

Conform sondajului realizat în perioada 15-21 ianuarie de institutul MKV, pe un eşantion de 1.106 persoane, partidul naţionalist este creditat cu 7,6% din intenţiile de vot. Partidul social-democrat, aflat la putere, este creditat, la rândul său, cu 38,1% din intenţiile de vot.

„Naţionalismul este în creştere în Europa, iar Slovacia, care nu avea până acum un partid xenofob, nu este o excepţie”, a declarat pentru agenţia franceză de presă analistul politic Marian Lesko. „Partidul lui Kotleba ar putea câştiga o popularitate între 10 şi 15%”, a adăugat acesta.

Succesul formaţiunii conduse de Kotleba s-a datorat în parte discursului împotriva infraţionalităţii ţigăneşti, în trecut acesta fiind arestat în mai multe rânduri şi inculpat pentru astfel de afirmaţii, dar acuzaţiile împotriva sa au fost ulterior abandonate.

Sursa: FrontPress.ro