Nediscriminarea homosexualilor

manipulare

Am observat că sînt multe voci în societate care spun sus şi tare că sintagma „orientare sexuală” din proiectul de lege nediscriminare nu dăunează în nici un fel societatăţii din Moldova şi, mai mult decît atît, este o lege necesară pentru noi, că de, nu ne primeşte nimeni în Europa dacă nu dăm frîu liber celor cu orientare sexuală „pe invers”.

Păcat că aceşti binevoitori trec sub tăcere unele aspecte importante ale avansurilor pe care le face legislaţia în întîmpinarea homosexualilor, asta în timp ce practica altor ţări este mai mult decît grăitoare.

Ce înseamnă, dar, nediscriminarea homosexualilor şi ce urmări poate (şi cu siguranţă va) avea adoptarea legilor care îi favorizează în vreun fel? Să le luăm pe rînd:

1. Evident, se vor face tot felul de parade şi festivaluri gay lîngă fereastra ta, tu nu ai să ai nici o pîrghie pentru a te opune, pentru că ei deja vor fi protejaţi de lege.

2. Vor apărea panouri publicitare cu propagandă homosexuală. Personal am avut ocazia să le văd, şi asta nu undeva peste mări şi oceane, ci chiar în Bucureşti. Evident panourile au stat cîteva zile, fiind văzute inclusiv şi de o mulţime de copii mici.

3. În şcoli şi grădiniţe se va face liber propagandă homosexuală. De exemplu în Marea Britanie s-a introdus cursul de „Istoria homosexualităţii”. Tu dacă ai să vrei să retragi copilul tău de la asemenea curs, vei risca să fii dat în judecată pentru asta, sau chiar vei fi arestat.

4. Va fi recunoscută drept „orientare sexuală” pedofilia, cine ştie ce perspective va avea asta pentru zoofili, necrofili etc.

5. Următoare etapă va fi legalizarea căsătoriilor homosexuale şi permisiunea acestor cupluri de a adopta copii.

6. …cine ştie ce nebunii le-or mai trece prin cap?

Nu uita că eşti responsabil pentru viitorul copiilor tăi, şi nu doar ai tăi, ci şi a celor din jurul tău. Curînd legea nediscriminare va fi repusă pe agenda guvernării spre adoptare, să nu uiţi că e datoria ta să împiedici această fărădelege.