Nicolas Sarkozy evocă “rădăcinile evreieşti” ale Franţei

Miercuria trecută, la Paris, în cadrul celei de-a 26-a întruniri a Consililului Reprezentativ al Instituţiilor evreieşti din Franţa, preşedintele republicii a afirmat că prezenţa iudaismului a fost atestată în Franţa încă înainte ca aceasta să fie creştinată.

Nicolas Sarkozy a afirmat în discursul sau că iudaismul “a contribuit la forjarea identităţii Franţei”, şi că fiecare evreu “continuă să participe la aceasta alchimie subtilă”. “Dacă Franţa are rădăcini creştine, ea are de asemenea rădăcini evreieşti. Prezenţa iudaismului este atestată în Franţa înainte chiar ca Franţa să fie Franţa, înainte ca ea să fie creştinată. (…) Da, iudaismul face parte din rădăcinile Franţei şi fiecare francez, indiferent de confesiunea sau originea sa, poate să fie mândru de asta.”

Ce semnifica expresia “rădăcini evreieşti ale Franţei”?

Cuvântul “rădăcină”a suscitat rezervele a numeroşi istorici. “Este o metaforă nepotrivită”, judecă Bruno Dumezil, autor al cărţii „Rădacinile creştine ale Europei” (Fayard, 2005), carte al cărei titlu nu a fost pus de el. “În istorie, există tendinţa de a gândi, mai degrabă, că civilizaţiile se deversează una în alta fără rupturi”. În plus, termenul poate duce la o supraevaluare a anumitor componente în detrimentul altora. “Dacă se vrea să se păstreze termenul, atunci se poate recunoaşte că identitatea franceză, care s-a forjat în mod real în sec. XII în momentul războiului de 100 de ani, atrage mai multe influenţe mai mult sau mai puţin puternice: creştine, bineînţeles, de asemenea romane pentru structurile administrative, păgâne (galeze, de exemplu) pentru artă, evreieşti pentru viaţa intelectuală, (…) dar, de asemenea, arabe pentru transmiterea gândirii greceşti”.

Definiţia Franţei face, de asemenea, subiectul dezbaterii printre istorici. Pentru Jean-Pierre Rioux, preşedintele al Comitetului de orientare ştiintifică al Casei de Istorie a Franţei, ce alege să reţină o definiţie politică, ar fi abuziv să se vorbească despre “rădăcini evreieşti” pentru un “spaţiu care a fost naţionalizat botezându-l în mod retroactiv Franţa”. “Franţa are în mod semnificativ rădăcini creştine pentru că aceasta religie domină, pentru că parohiile sunt la originea incadrării teritoriului actual, şi pentru că, de la botezul lui Clovis până la 1789, pe această linie s-a construit Franţa“, arată el recunoscând, în acelaşi timp, că expresia “rădăcini evreieşti” ar putea să se aplice Alsaciei “unde sinagoga a coabitat cu biserica”.

sursa: Razboi intru Cuvant