Opiniile eurosceptice CENZURATE în parlamentul european (VIDEO)

Un europarlamentar britanic, cunoscut drept un eurosceptic convins şi care militează pentru ieşirea Regatului Unit din UE, a provocat miercuri un adevărat scandal când a comparat palnurile Germaniei de salvare a Greciei, prin cedări masive de suveranitate, cu ocupaţia ţării de către armata germană în timpul celui de al doilea război mondial. La auzul acestor acuze dure, preşedintele parlamentului european, germanul  Martin Schulz, i-a întrerupt microfonul lui  Nigel Farage.

Farage, liderul Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), a comparat propunerile Germaniei de a trece sub controlul direct al birocraţilor UE a cheltuielilor publice ale Greciei cu administraţia “nazistă” a ţării în timpul celui de al Treilea Reich. Deasemenea, în opinia acestuia, Grecia ar fi deja “practic o colonie a Uniunii Europene”.

Deranjat de aceste opinii, social-democratul  Martin Schulz a oprit microfonul, moment în care Farge nu a avut altă opţiune decât să părăsească sala dezgustat.

Comentariile britanicului au stârnit reacţii mai ales în rândul europarlamentarilor germani.  Reinhard Bütikofer, din partea Partidului Verde, l-a cuzat chiar pe liderul UKIP că “răspândeşte ura în parlamentul european” şi “ura între europeni”.

Farage a declarat ulterior că doar a repetat ce a scris deja presa din Marea Britanie, Italia sau Grecia. În unele articole la care acesta a făcut referire, cancelarul german Angela Merkel apărea îmbrăcată în uniformă “nazistă”.

“Schultz nu are competenţa să comenteze pe tema conţinutului discursurilor rostite de europarlamentari”, a declarat Farage, care a depus şi o plângere oficială împotriva politicianului german.

Sursa: FrontPress.ro