Patriarhia Română reacţionează la învinuirile de antisemitism

Patriarhia română reacţionează la acuzaţiile de antisemitism aduse de Muzeul Holocaustului din Statele Unite la adresa Băncii Naţionale din România, care a decis emitere a unor sete de monede comemorative cu chipurile celor cinci patriarhi români, printre care şi Miron Cristea.

Într-un comunicate difuzat, patriarhia afirmă că reacţiile apărute la emitere monedelor cu chipurile a cinci patriarhi ai Bisericii Române, sunt nejustificate.

„Unele dintre opiniile negative la adresa patriarhilor Miron Cristea, Justinian Marina, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu au fost deja respinse de către istorici bine documentaţi, iar altele rămân doar simple speculaţii şi acuzaţii nefondate, abordări mai degrabă ideologice, decât ştiinţifice”, se spune în comunicat.

În opinia Patriarhiei Române, iniţiativa Băncii Naţionale a României a avut ca scop sublinierea rolului important pe care cei cinci patriarhi l-au avut în promovarea unităţii naţionale şi culturii creştine în vremuri grele pentru istoria poporului român. În concluzie, Banca Naţională a României a dorit să evidenţieze lumina din activitatea patriarhilor României, nu să-i judece post-mortem pentru reale sau presupuse umbre.

Reamintim că Banca Naţională a României a emis un set de monede comemorative cu chipul celor cinci patriarhi români, trecuţi la veşnicie. Radu Ioanid, director al Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite se arătase „şocat” de decizia băncii de a bate o monedă cu chipul Patriarhului Miron Cristea, care a condus biserica Ortodoxă Română între 1925 şi 1939. Ioanid a cerut ca Banca Naţională a României să retragă moneda din circulaţie, printr-o scrisoare privată trimisă guvernatorului Mugur Isărescu, la 29 iulie.