Ritmul alert al legalizării căsătoriilor gay le dă speranțe activiștilor americani

Domeniul drepturilor cuplurilor cu parteneri de același sex a cunoscut, în ultimele luni, un progres atât de rapid în Statele Unite, încât i-a surprins chiar și pe militanții progay. Evoluția recentă a disputelor legale le dă acestora speranța că o decizie definitivă a Curții Supreme a Statelor Unite s-ar putea concretiza în 2015.

În iunie, anul trecut, Curtea Supremă din Statele Unite a anulat legea DOMA (Defense of Marriage Act), care defininea căsătoria ca o uniune strict între un bărbat și o femeie. Decizia a făcut ca bătălia să se mute în capitalele federale fiindcă, la acel moment, 36 de state americane încă interziceau căsătoria gay. De atunci și până azi, numărul lor s-a redus la 30.

Eforturile avocaților progay de a construi o strategie pentru înaintarea cazurilor către curți judecătorești superioare au fost lăsate, deocamdată deoparte, notează LA Times, fiindcă tot mai multe curți inferioare se pronunță pentru ridicarea interdicției privind căsătoriile homosexuale. Cel mai recent caz a fost cel al statului Virginia, primul stat din sud care a emis o astfel de decizie.

În ultimele opt săptămâni, în afară de decizia judecătorilor din Virginia, hotărâri de ridicare a interdicției au fost date și în Utah și Oklahoma, precum și în Kentucky.

Culisele atenției mediatice

Autorul american Eric Metaxas susținea, într-un articol publicat de Christian Post, că presa a jucat rolul de „majorete și activiști” ai căsătoriei gay în perioada care a precedat decizia Curții Supreme. Presa, spune el, „a promovat un simț acut al momentului oportun în privința legalizării căsătoriilor gay”, prin faptul că „ relatările procăsătorie gay le-au dominat pe cele anticăsătorie gay într-un raport covârșitor de 5-1″. El a continuat spunând că „un asemenea tip de acoperire media nu se suprapune cu opinia publică reală privind acest subiect”, prezentând în schimb căsătoriile gay „ca pe o idee al cărei timp a venit și insistând că cei care i se opun nu sunt altceva decât niște relicve ale unei ere mai puțin luminate”.

Duminică, Chelsea Clinton, fiica secretarului de stat american Hillary Clinton, a făcut o declarație care pare să susțină exact ceea ce condamna Metaxas. Ea a calificat apelurile pentru egalitatea în drepturi, indiferent de orientarea sexuală, drept „afacerea neterminată a secolului al XXI-lea”.

„Mama mea spunea deseori că afacerea neterminată a secolului al XXI-lea o constituie drepturile femeilor. Este cu siguranță adevărat. Însă la fel de adevărat este că drepturile comunității LGBT sunt, de asemenea, o afacere neterminată a secolului al XXI-lea,” a declarat Clinton, în cadrul unei conferințe Human Rights Campaign, care a avut loc duminică.

Remarcile ei vin la scurt timp după ce actrița Ellen Page a mărturisit, în cadrul aceluiași eveniment, că este atrasă de persoane de același sex. Reprezentanți de presă au comentat atunci că a sosit timpul ca astfel de vești să nu mai fie considerate material de știre, ci parte din normalitate.

Bătălia nu este însă nicidecum una ușoară, nici finală. În ianuarie, Curtea Supremă a suspendat temporar căsătoriile gay din Utah, după un apel în instanță al guvernatorului statului cu cea mai mare prezență mormonă din SUA, Gary Herbert.

sursa: semneletimpului.ro