Tot mai mulți copii americanii vor să își schimbe sexul

Un număr din ce în ce mai mare de copii şi adolescenţi americani se declară transexuali și aleg să facă tratamente de schimbare de sex, dezvăluie un raport publicat de revista Pediatrics.

Raportul detaliază cazurile a 97 de fete şi băieţi care au primit un asemenea tratament de schimbare de sex în perioada 1998 – 2010. Cel mai tânăr copil avea 4 ani.

Copiii cu vârste mici (şi părinţii lor) sunt consiliaţi psihologic şi monitorizaţi până la apariţia primelor semne de pubertate, de obicei în jurul vârstei de 11 sau 12 ani. Apoi, copiii primesc medicamente care să stopeze procesul pubertății, sub formă de injecţii lunare în valoare de 750 de euro sau implanturi, după caz. După ce pacienții au atins vârsta de 16 ani, începe administrarea hormonilor de schimbare a sexului, care durează toată viața.

Schimbarea rolurilor sociale şi personificarea indivizilor de sex opus sunt practici obişnuite în rândul copiilor, însă acești copii sunt altfel. Dorința de a avea sexul opus pentru ei nu este o joacă, ci o problemă care îi duce la diperare pe părinți. Unii dintre ei sunt diagnosticaţi de psihiatru cu „tulburarea identităţii sexuale”, dar, în realitate, această problemă se întâlneşte doar într-un caz din 10.000, declară Dr. Norman Spack, autorul unuia dintre rapoartele publicate azi și directorul uneia dintre clinicile de tratare a problemelor de identitate sexuală. Spack crede că pediatrii trebuie să recunoască existența acestor copii și să accepte că au nevoie să fie tratați.

O poziție nuanțată vine din partea unui bioetician: „oferirea unui tratament de schimbare de sex persoanelor sub 18 ani ridică întrebări de ordin etic şi, prin urmare, este nevoie de o testare psihologică atât a părinţilor cât şi a copiilor”, a declarat Dr. Margaret Moon, care predă la Institutul de Bioetică John Hopkins Berman, citată de Associated Press. „Unii copii pot primi un diagnostic psihiatric în situaţii în care ei sunt pur și simplu frustrați de o identitate sexuală prea îngust definită. Alţii pot fi homosexuali și sunt contrânşi să facă tratament pentru că părinţii sunt mai confortabili cu o asemenea situaţie decât cu un copil homosexual”, a continuat Moon, care a concluzionat că „un tratament ireversibil aplicat prea devreme e nociv.”

Lipsa tratamentului poate fi și mai nocivă, spun doctorii care susțin poziția doctorului Spack. Ei spun că în lipsa unui tratament acești copii transexuali sunt supuși unui risc mare de depresie sau chiar automutilare și suicid.

În schimb, alţi medici nu văd cu ochi buni aceste terapii și au o poziție radicală față de ea. Conform Colegiului Regal de Psihiatrie din Londra, citat de Medical Journal of Australia, tulburările sexuale sunt de cele mai multe ori asociate unor probleme emoţionale şi comportamentale, legate de traume psihologice, biologice, familiale sau sociale. „Toate dovezile arată că tulburările de identitate sexuală sunt o formă de boală psihică şi trebuie tratate ca boală psihică. Modificarea problemei biologice a iluziei psihologice nu rezolvă nimic”, a declarat bioeticianul Nicholas Tonti-Filippini.

În plus, criticii tratamentului spun că terapia hormonală de schimbare a sexului este o procedură cu multiple efecte negative asupra creşterii şi dezvoltării copiilor, printre care osteoporoză, dureri articulare şi angina pectorală. În timp ce efectele tratamentelor pe termen scurt pot fi oprite, terapia de lungă durată are consecinţe ireversibile, putând cauza infertilitate permanentă la ambele sexe sau cancer, în cazul administrării în exces a hormonilor.

Subiectul a fost  prezentat şi de CNN în anul 2011. Interviul a făcut publică povestea lui Thomas, devenit Tammy în urma unui asemenea tratament de schimbare a sexului (foto) şi schimbările intervenite în viaţa lui.

sursa: Semnele Timpului