Ultraconservatorii americani de la mişcarea civică Tea Party, inaimicii numărul unu ai administraţiei Obama

Administraţia democrată de la Washington a identificat cauza pentru care lucrurile nu merg aşa cum trebuie în America. De vină sunt conservatorii din Tea Party. Conform vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, membrii şi simpatizanţii acestei organizaţii sunt nici mai mult nici mai puţin decât “terorişti“.

Nici purtătorii de stindard ai Partidului Democrat din presă nu au făcut economie de epitete, informează site-ul ReporterVirtual. Cotidianul american The New York Times a publicat un editorial de o duritate extremă la adresa Tea Party, editorial în care simpatizanţii Tea Party sunt catalogaţi, pe rând, ca fiind canibali, vampiri, zombi, monştrii din filmele de groază etc. Pe postul TV MSNBC, simpatizanţii Tea Party sunt etichetaţi ca fiind într-o stare similară dependenţilor de droguri. Şi, pentru ca dezbaterea să aibă credibilitate, a fost invitat în platou şi un “expert” în adicţii, care a confirmat teoria trâmbiţată de canalul TV apropriat puterii socialiste de la Washington.

Da. Din cauza Tea Party a explodat datoria publică a Americii, din cauza Tea Party şomajul a ajuns la 9,4% şi tot creşte, din cauza Tea Party au fost făcute cadou sute de miliarde de dolari şacalilor de pe Wall Street, din cauza Tea Party benzina s-a scumpit cu 80% doar în ultimii doi ani, din cauza Tea Party preţul alimentelor a explodat, din cauza Tea Party bursa se prăbuşeşte. Cred că tot simpatizanţii Tea Party sunt de vină şi pentru condiţiile meteorologice extreme cu care se confruntă America în prezent. Asemenea terorişti trebuie exterminaţi de urgenţă. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Odată exterminaţi, laptele şi mierea vor curge din nou pe străzile Americii, iar dolarii vor creşte din nou în copaci.

Dar cine sunt cu adevărat cei din spatele acestei mişcări care a speriat America stângistă din era Obama? Mişcarea Tea Party este o organizaţie politică militantă, conservatoare, apropiată de unii politicieni republicani, precum Michele Bachmann, Sarah Palin, Dick Armey şi Ron Paul, toţi apărători ai “Americii tradiţionale”.

Numele vine de la evenimentul istoric din 1773, cunoscut drept Boston Tea Party, un protest al coloniştilor americani împotriva taxelor pentru ceai impuse de Londra. Această analogie istorică este menită să lege cu trecutul politica actuală a mişcării în ceea ce priveşte necesitatea împuţinării taxelor, măsură compensată de reducerea cheltuielilor guvernamentale. Sursa: FrontPress.ro